Probleme pentru clienții Enel?! Ce notificare au primit consumatorii

Probleme pentru clienții Enel?! Ce notificare au primit consumatorii
FOTO: Caracter ilustrativ
Publicat: 05/02/2024, 14:45

Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie energetică din Grecia, a finalizat recent tranzacția de achiziție a operațiunilor din România ale grupului italian Enel.

După ce a finalizat achiziția, compania grecească a început să trimită consumatorilor casnici notificări legate de convenția de consum de energie electrică.

„Astfel, conform art. 44 din Regulamentul de furnizare, în lipsa unui index de regularizare transmis de către Operatorul de distribuție sau în lipsa unui index autocitit transmis de către dvs. în intervalul de timp menționat în factură și în condițiile din contract, cantitatea de energie electrică va fi facturată în baza convenției de consum, anexa la contract încheiată în condițiile prevederilor art. 441 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice”, se arată în notificare.

Furnizorul de energie electrică poate factura consumul fiecărui client al său prin trei metode

„Cantitățile prevăzute în convenția de consum elaborată de către furnizor vor fi stabilite pentru fiecare din lunile calendaristice ianuarie-decembrie în baza consumului de energie electrică activă estimat pus la dispoziția furnizorului de către Operatorul de distribuție, fiind determinat, după caz, pe baza:

(I) Consumului de energie electrică înregistrat la locul de consum în perioada similară a anului precedent sau a consumului de energie electrică determinat, ținând cont de cele mai recente citiri efectuate de Operatorul de distribuție;

(II) Profilul de consum specific, determinat de Operatorul de distribuție pentru categoria de clienți finali din care faceți parte, în cazul în care pentru locul dvs. de consum nu există înregistrat istoric de consum.

Stabilirea cantității de energie facturate în baza convenției de consum se va face în funcție de numărul de zile cuprinse în perioada de facturare și proporțional cu cantitatea estimată prevăzută în convenție pentru luna respectivă”, mai scrie furnizorul în notificarea trimisă clienților.

Furnizorul de energie electrică poate factura consumul fiecărui client al său prin trei metode: pe baza citirii contorului de către firma de distribuție, pe baza autocitirii de către client și transmiterii indexului. Dacă niciuna dintre aceste variante nu s-a aplicat din varii motive, facturarea se va face pe baza estimării din convenția de consum. Acest lucru este specificat în notificarea trimisă de compania PPC clienților săi casnici.

Citește și: Puțini români știu! Facturile Enel pe care nu trebuie să le plătiți

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Imposibil prin lege pentru PENSIONARI. Decizia prin care se dă INTERZIS în România
O stațiune fără egal în România. Turiștii o iau cu asalt an de an
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×